Assassin’s Creed The Movie – Review

Aș fi crezut că succesul ultimei adaptări după un joc video ar aduce o rază de speranță. Warcraft, vara trecută, nu a împlinit cerințele marilor critici, însă i-a mulțumit cu desăvârșire pe gamerii fani ai lumii Warcraft, publicul mai important și relevant. Așa că Warcraft va rămâne considerat unul din rarele filme reușite care să se baze pe universul unui joc video. Dacă nu chiar cel mai bun de până acum. Succesul primului film Blizzard nu a fost îndeajuns încă pentru a crește așteptările cinefililor pentru adaptări după jocuri. Assassin’s Creed-ul celor de la Ubisoft a fost deci așteptat cu același scepticism specific.

 

Eu nu sunt un fan înfocat al nici unui din cele două lumi de joc menționate, însă ar trebui să recunosc că o parte din titlurile Warcraft sunt într-adevăr unele din jocurile mele preferate, iar Assassin’s Creed-uri am butonat doar ocazional, iar tot ce știu despre serie vine din informațiile pe care le citesc de zi cu zi despre pasiunea mea aproape egală cu pasiunea petru filme, aceea a jocurilor.

 

Filmul Assassin’s Creed a apărut în America chiar înainte sărbătorilor de Crăciun, dar la noi a ajuns mai târziu, pe 6 ianuarie 2017. Pentru a nu se complica, producătorii au ales să nu preia nici un fir narativ din seria de jocuri și să creeze un nou personaj cu propria poveste. Acțiunea filmului se petrece în deopotrivă în contemporan (2016) și în 1492, în plină Inchiziție Spaniolă. Aflăm din start, prin intermediul unui flashback din 1988, că protagonistul, Callum Lynch, este un descendent al societății secrete Codul Asasinilor, într-un moment în care este pus de tatăl lui să fugă. Din  motive necunoscute privitorilor, Cal este arestat la un moment dat în viața sa iar în octombrie 2016 este executat, fiind pedepsit cu moartea. Dar se pare că adevărata sa viață abia acum începe, căci este înviat în secret de o organizație care l-a urmărit din copilărie, cerându-i să se conecteze la aparatul lor care-i permite să retrăiască viața strămoșului său asasin, Aguilar.

 

Tot ce mai contează să explic din plotline este că avem două tabere secrete, Codul Asasinilor și Cavalerii Templieri, ambele căutând Mărul din Eden, un artefact străvechi cu origini necunoscute care ar conține cheia liberului arbitru. Fundația Abstergo are nevoie de Lynch pentru a se conecta la amintirile lui Aguilar, conform istoriei, s-a aflat ultimul în posesia mărului. . Fundația Abstergo are nevoie de Lynch pentru a se conecta la amintirile lui și să afle unde l-a ascuns. Procesul de „sincronizare” presupune conectarea subiectului la un braț robotic care îl plimbă de colo-colo prin sală, mimând exact ce făcea și strămoșul cu care ia legătura. Cum ajunge subiectul să trăiască aievea amintirile precise ale strămoșului nu am înțeles, să presupun că este o descoperire complicată a științei neorologice. Aparatul se numește Animus, iar în jocuri nu este decât un pat cu ecran în care subiectul stă inert. Probabil că pentru film au ales să-l schimbe pentru o ilustrare mai dinamică și potrivită marelui ecran. Însă așa cum voi comenta mai jos, nu a reușit să captiveze.

 

 

Actorii cu renume care își fac treaba așa cum pot în funcție de scenariu. Michael Fassbender e Callum/Aguilar, Marion Cotillar e Sofia, cea care îl trezește și îl supune experimentului, iar Jeremy Irons este tatăl ei, Rikkin, șef peste întreaga operațiune. Mă așteptam la mai multe de la ei dar s-ar putea ca scenele lor mai neinteresante să se tragă din cum i-a utilizat regizoru sau scenariștii.

Pentru necunocătorii seriei de jocuri care vor doar să se bucure de un film de acțiune cu premisă interesantă la început de an, nu totul are sens. În cele două ore de conținut nu sunt explicate destule lucruri. Cred și dacă știi în mare despre evenimentele poveștii principale, tot ai rămâne cu întrebări după acest film, și nu în sensul normal de cliffhanger, ci întrebări de logică.

 

Nicio tehnologie prezentă nu este explicată, nu s-a facut eforturi în a le face plauzibile spectatorilor. Cum l-au înviat pe Lynch după execuție? Cum ar putea Mărul lui Eden să îndepărteze violența din oameni, așa cum pretind cei de la Abstergo? Faptul că poate controla minți nu ajunge. Animus cum funcționează mai exact? Ilustrarea sa este nițel confuză – imaginile din trecutul trăit de Lynch sunt proiectate pentru vizionarea oamenilor de știință sub forma unui…fum? Sau sunt niște holograme avansate? Aspectul lor este tulbure.

 

Ceea ce mă conduce la altă componentă tehnică a filmului: imaginea. Am simțit nu doar că paleta de culori este anostă, totodată și calitatea generală a imaginii ar fi una palidă sau ușor tulbure. Posibil să nu-l fi văzut însă pe un ecran decent. Am ales să văd filmul la cel mai vechi cinema de mall: Hollywood Multiplex, pe care nu-l recomand la vizionarea producțiilor menită încântării grafice.

 

3D-ul face mai mult rău decât bine, un efect secundar care strică multe filme recente, nefiind aplicat cum trebuie, iar producătorii și distribuitorii se încăpățânează să nu le facă disponibile în și-n format 2D. Foarte rar se justifică ochelarii, anume în puținele scene care arată grozav, mai ales salturile de la înălțime, specifice francizei. Aici producătorii au făcut într-adevăr o investiție corectă. La polul opus se află niște secvențe neinspirate și vizibil false. Munții din shot-ul introductiv sunt evident falși, adăugați digital. În format 2D nu s-ar fi sesizat, efectul de relief i-a dat de gol.

 

Coregrafia luptelor și a cascadoriilor sunt făcute cu cap, iar mediul medieval în care acestea se desfășoară pot fi plăcute ochiului. Însă nu te poți bucura mereu de ele. Editarea și tranzițiile prea dese către contemporan le strică ritmul. Iar în unele cazuri vezi aceeași acțiune din mai multe perspective ale camerei. În prezent nu se petrece nimic interesant vizual. Doar Fassbender prezentând un act macabru de balet ținut în brațe cu grație de un fel de glaDOS (vezi Portal). Circa trei astfel de tranziții ar fi fost îndeajuns să ținem minte că de fapt totul se petrece într-o sală de experiment științific. Să ni se amintească aproape la tot pasul este prea mult, iar unele secvențe de luptă nu satifac din cauze întreruperii.

 

Clădirea în care se petrece marea majoritate a acțiunii arată neinspirat și nu convinge și mai ales nu impune nimic. Ori, ce-i drept, dacă dorești să nu atragi atenția și să-ți protejezi secretele, te poate ajuta o imagine mai puțin impunătoare, în afara clișeelor. Atât fațada cât și interioarele arată simplist, dar nu în maniera aceea imaculată sau grandioasă. Ci de parcă ai citi o care în care descrierea mediului este inconsistentă și nu prea știi ce să-ți imaginezi.

 

Deja ai înțeles ideea, sunt convins. Probabil mai pot fi zise și alte lucruri despre Assassin’s Creed dar nu mai are rost. Pelicula i-ar putea impresiona pe copii sau pe cei fără nici un fel de pretenție. Măcar ca acțiune propriu-zisă filmul este decent. Luna ianuarie este totdeauna săracă în lansări, așa că în aceste condiții prezintă totuși o opțiune de distracție de moment, avantajat de concurența scăzută din grila de program.

 

Titlul Assassin’s Creed avea potențial dar n-a fost folosit eficient. Este o nouă dovadă că o distribuție formată din actori de elită ca Michael Fassbender, Marion Cotillard și Jeremy Irons nu poate salva un film în care scenariul și regia sunt mediocre. De parcă dinadins s-a vrut păstrarea ghinionului care urmărește adaptările după jocuri video. Nici nu a fost motivat de Warcraft care măcar a ieșit decent din toate punctele de vedere, chiar dacă nu este iubit de sofisticații critici non-gameri.

 

Se aude că Ubisoft intenționează să adapteze Watch Dogs și The Division. Rămâne de văzut ce decizii iau după AC. Sunt abia la a doua încercare, poate, vorba aceea, a treia e cu noroc. Să sperăm că învață din acest eșec.

 

Din partea mea,  Assassin’s Creed are nota 5. Se poate considera un 6-7 de către fani.