București Comics Fest se petrece pe 1 și 2 octombrie

Toamna asta începe cu miros de bandă desenată. Organizatorii București Comics Fest au anunțat pe Facebook data și locul ediției de anul acesta a îndrăgitului București Comics Fest: 1 și 2 octombrie în Epic Bar.

 

Afișul atractiv este realizat de data asta de Xenia Pamfil:

bucuresti-comicsfest-2016

 

„Ai crescut cu benzile desenate din Pif, Mickey Mouse sau Mihaela? Sau de abia acum ai pus prima data mana pe o revista de benzi desenate? Esti un fin cunoscator, a se citi obsedat, al celor mai noi scenarii si trenduri din lumea supereroilor sau doar iti place sa te delectezi din cand in cand cu cate un webcomic amuzant? Cauti benzi desenate pentru copii sau comics underground pe care nici autorul nu le intelege? Nici nu conteaza! Oricum esti invitat la Bucuresti ComicsFest 2016, evenimentul unde incercam sa iti aducem la un loc cat mai mult din ce inseamna benzi desenate in Romania: reviste, albume, romane grafice, webcomicuri, autori profesionisti si desenatori amatori. Avem peretii plini de benzi desenate si un program incarcat de ateliere si sesiuni de live drawing, din ora in ora poti urmari cate un artist cum deseneaza si daca esti foarte-foarte cuminte, poti pleca acasa cu un autograf!

 

bucuresticomicsfest.blogspot.com este adresa pe care vei găsi noi detalii atunci când se vor ivi – pune-i semn de carte!

 

Găsești Epic Bar pe str. Colței nr.50. Intrarea este liberă așa că prietenii tăi mai puțin inițiați în comics nu au nicio scuză!