În Game of Thrones toată lumea se întoarce Acasă

RECAP: Game of Thrones – sezonul 6, episodul 2, „Acasă”

N-am scris despre primul episod al sezonului curent din Game of Thrones… Dar s-a dovedit a fi cel mai bine așa, pentru că intrăm direct în miezul firului narativ excelent scris, așa cum ne-au obișnuit Benioff și Weiss (dar care în primul episod a cam lipsit).

Intitulat sugestiv, „Acasă”, episodul se conturează în jurul întoarcerii Acasă (reale sau virtuale, metaforice sau directe) a personajelor vechi și noi, fiecare redefindind ceea ce înseamnă acest spațiu pentru el. Dacă în cazul lui Bran, Arya sau Ramsay, Acasă se referă la anumite locuri fizice, pentru Meera, Varys, Brienne și Davos, Acasă este cauza pe care o sprijină și persoanele pe care le servesc până la capăt, oriunde i-ar duce asta. Dar această temă scoate în evidență o altă variabilă care depinde de ea: Puterea complementară spațiului care reprezintă siguranța absolută și importanța ei în conturarea noțiunii de Acasă.

Bran

Episodul începe cu Bran Stark, în peștera în care l-am văzut ultima oară la finalul sezonului 4, alături de The Three Eyed Raven (jucat acum de Max von Sydow) care îl învață cum să-și folosească abilitățile. Iar Puterea lui Bran de a merge cu mintea în locuri și timpuri în care picioarele nu ar fi putut duce pe nimeni, s-a dezvoltat în timpul în care nu a mai apărut pe ecrane – are posibilitatea de a face o plimbare în trecut, de a se întoarce Acasă, la Winterfell, înainte de toate pierderile familiei sale, înainte de toate războaiele care au divizat Westeros, înainte chiar de existența sa. Împreună cu Bran și The Three Eyed Raven, vedem o imagine aproape idilică cu trei frați Stark jucându-s și îl regăsim pe Hodor – numit de fapt Willis și pe deplin capabil să vorbească. Scena cu Ned, Benjen și Lyanna oglindește scena din primul episod al serialului, în care Jon, Bran, Robb și Arya se antrenau în același loc, în aceeași atmosferă idilică. Durerea despărțirii de o eră în care copiii Stark erau fericiți îl afectează și pe Bran, care este avertizat de The Three Eyed Raven despre tentația de a rămâne pe tărâmul viziunilor.

Happy Starks

Povestea lui Bran este interesantă în sine, datorită felului în care el își depășește toate limitările, dar rolul ei în acest episod este clar de a aduce în discuție două personaje trecute cu vederea: Hodor – mereu prezent, dar rămânând un mister total și Lyanna Stark – sora lui Ned, motivul pentru care s-a declanșat Robert’s Rebellion, un personaj care deși nu apare în cărți este considerat de mulți drept cheia întregii serii (pentru cine e curios, google R+L=J).

Night's Watch

La Castle Black, situația este la fel de sumbră: Davos și cei câțiva membri din Night’s Watch loiali lui Jon Snow îi păzesc corpul, blocați într-o cămăruță, în timp ce Alliser Thorne dă ordin să se spargă ușa. Dar Alliser Thorne, deși a reușit să-și convingă oamenii de legitimitatea uciderii lui Jon, nu s-a gândit că va trebui să justifice crima și în fața celorlalți oameni care se aflau la Castle Black – Wildlings. Sălbaticii de după Zid, aparent mai devotați lui Jon decât oamenii pe care i-a avut sub comandă, vin în ajutorul lui Dolorous Edd, având în frunte un uriaș și pe Tormund, fapt care face ca Night’s Watch să capituleze rapid, iar ucigașii lui Jon să fie întemnițați cu ușurință. Din nou vedem cum ideea de Acasă se schimbă – în doar câteva minute, Castle Black devine casa oamenilor care au fost ținuți după Zid sute de ani, iar trădătorii din Night’s Watch își pierd (și pe bună dreptate) orice urmă de Putere și orice simț al siguranței.

Jamie

În King’s Landing, Jamie și Cersei se confruntă cu un peisaj ale cărui reguli s-au schimbat. Ceea ce reprezenta odată Acasă a devenit terenul unui război rece sfânt, pe care casa Lannister îl pierde tocmai din cauza imposibilității de a răspunde unui nou tip de Putere. Puterea lui High Sparrow, așa cum acesta îi demonstrează lui Jamie când este amenințat, stă în lipsa oricărui atașament al său față de lumea materială și într-un sistem format din numeroși credincioși devotați care ar putea să-i continue munca tot cu același zel chiar și după moartea sa. Iar influența și popularitatea dobândite de High Sparrow și militanții lui nu ar fi fost posibile dacă Cersei nu ar fi subestimat acest fel de Putere complet diferit față de stilurile tradiționale și vădit agresive cu care este obișnuită. Deși îl are alături pe Robert Strong (probabil o variantă a lui Gregor Clegane – The Mountain îmbunătățită fizic, dar limitată psihic de către experimentele lui Qyburn) ca simbol al unui tip de Putere violentă și impulsivă care o definește, Cersei rămâne aproape la fel de neajutorată și umilită ca la finalul sezonului 5. Singura alinare pe care o primește ea o reprezintă scuzele fiului ei, Tommen, care nu a putut da ochii cu mama lui, fiind incapabil să-și accepte propria lipsă de Putere ca rege și neputința de a-și apăra mama și soția.

Tyrion

Radical diferit de sora sa, fiul rătăcitor al Lannisterilor, Tyrion, este adeptul unei puteri bazată pe cunoaștere și adaptare, iar pe parcursul serialului s-a dovedit în repetate rânduri că acest tip de Putere este cheia supraviețuirii în situații sau tărâmuri potrivnice. Aflat în Mereen alături de Varys, Missandei și Grey Worm, suplinind absența lui Daenerys într-un climat în care stăpânii de sclavi recâștigă controlul asupra tuturor regiunilor eliberate de ea și cu o întreagă flotă arsă, Tyrion este pus din nou în situația de a-și folosi cunoștințele și adaptabilitatea. Așa că el ascultă vocea copilului îndrăgostit de dragoni care încă se ascunde înăuntrul lui și, împotriva oricărui instinct de conservare, decide să-i elibereze pe Viserion și Rhaegal, pentru a-i salva de la a se ofili în captivitate în lipsa mamei lor. Experiența fericită a lui Tyrion cu dragonii dovedește existența unui loc în care el își poate valorifica talentele (exact așa cum i-a promis Varys), un loc în care poate lăsa în urmă amintirea familiei sale și poate crea ceva nou în timp ce își vede împlinite vise vechi. Adică un nou Acasă, de data asta unul unde Tyrion este în elementul său.

Arya

În Braavos, rămasă pe drumuri, Arya continuă să trăiască viața unei cerșetoare oarbe, complet lipsită de individualitate sau interacțiuni umane în afară de testele ocazionale pe care i le oferă The Waif, mâna dreaptă a lui Jaqen H’ghar. Ultimul ei test este oferit chiar de Jaqen, care o ia înapoi în templul dedicat zeului cu multe fețe. The House of Black and White a devenit pentru Arya ceea ce ea consideră Acasă în momentul în care a decis să abandoneze viața ei ca Arya Stark și să devină Nimeni. Însă Puterea Aryei și motivația ei de a rămâne în viață încă din primul sezon a fost dorința de a se răzbuna pe cei care i-au ucis familia, un scop exclusiv personal de care trebuie să se elibereze pentru a fi cu adevărat Nimeni și a obține cunoștințele și abilitățile asasinilor fără față.

Bolton

Fosta casă a Aryei, Winterfell, se află în continuare sub controlul lui Roose Bolton și Ramsay Snow, dar odată cu dispariția Sansei , legitimitatea prezenței familei Bolton în reședința Stark va fi rapid pusă la îndoială. Din soluțiile găsite la această problemă se observă cel mai ușor diferențele dintre Roose Bolton și fiul său: în timp ce violența lui Roose nu este niciodată lipsită de strategie și de sprijinul unor aliați mai puternici, cruzimea lui Ramsay este de cele mai multe ori impulsivă și făcând abstracție de orice alt considerent în afară de teama și teroarea pe care o inspiră oamenilor. Și tocmai această cruzime oarbă este ceea ce îl determină pe Ramsay să își ucidă tatăl și să-și pună câinii să-i sfârtece de vii pe mama și fratele lui vitreg non-născut, fără a gândi la consecințele acțiunilor sale la un nivel mai înalt decât cel al dorinței de a fi lord, de a demonstra că un bastard poate avea un destin aparent glorios, de a-și făuri singur un Acasă reprezentativ.

Sansa

La fel ca în cazul Aryei, nici pentru Sansa Winterfell nu mai reprezintă Acasă. Dar după ce află de la Brienne că Arya este în viață și că Jon ar trebui să fie la Castle Black, Sansa înțelege că dragostea pentru familia ei a fost mereu de fapt sursa puterii sale interioare și că oriunde ar fi un membru al familiei sale, acel loc este Acasă pentru ea, așa că pornește înspre Zid, în timp ce Theon alege să se întoarcă și el la tatăl și sora lui.

Greyjoy

În Iron Islands, ținutul natal al lui Theon, Balon Greyjoy și fiica sa, Yara, au viziuni diferite asupra viitorului și Yara nu vrea să continue să piardă oameni ducând bătălii inutile pe uscat, insistând că Puterea lor se află de fapt în largul mării. Uciderea lui Balon de către fratele său, Euron, ar trebui să întoarcă situația în favoarea Yarei, dar de fapt îi pune în pericol dreptul la tron, un tron pe care nu a stat niciodată o femeie. În cazul familiei Greyjoy, întoarcerea Acasă a lui Euron reprezintă o schimbare a ceea ce înseamnă Acasă pentru Theon și Yara prin moartea tatălui lor, dar și o schimbare a dinamicii de Putere, din scurta scenă de pe pod dintre Euron și fratele său fiind ușor de dedus perspectivele lor radical diferite. Interesant de observat ar fi faptul că, odată cu uciderea lui Balon, profeția lui Melisandre care i-a promis lui Stannis ca toți uzurpatorii (Robb Stark, Renly Baratheon, Joffrey Baratheon și Balon Greyjoy) vor muri, se împlinește într-un final.

Jon

Ultimele 10 minute ale episodului aduc Acasă două dintre personajele care ar fi părut pierdute definitiv: Melisandre își regăsește din nou scopul existenței sale și Puterea interioară, credința ei oarbă în Lordul Luminii, în încercarea de a-l aduce la viață pe Jon Snow, iar Jon se întoarce Acasă, în viață, aici, pe ecranele noastre.

JonUndead

Pe lângă dansul printre definițiile diferite ale conceptelor de Acasă și Putere ale personajelor, acest episod ne oferă nu numai răspunsuri, cât și întrebări. Și toate acestea văzute prin prisma „copiilor” din Game of Thrones: bastarzi sau fii legitimi, tineri sau vârstnici, ei reprezintă noile orizonturi care duc firul narativ mai departe în timp ce-și urmează fiecare calea către Acasă.

Și ca să nu ne plictisim până lunea viitoare…