Life Goes On: Done to Death – Review

life goes on header

 

Life Goes On este un joc platformer puzzle în care trebuie să mori pentru a trece mai departe. Da, ai citit bine. Soluțiile puzzle-urilor includ sinuciderea conștientă.

 

Acest simpatic indie s-a lansat inițial la 17 aprilie 2014, însă pe 17 mai anul acesta a primit un update consistent și gratuit, devenind astfel Life Goes On: Done to Death. Update-ul extinde jocul cu o nouă zonă – Sky – cu nivele, iar timpul efectiv de joc este aproape dublu.

 

Pe scurt, regele își dorește cu ardoare celebra Cup of Life, așa că își trimite cavalerii (oare sunt clone?) în căutarea ei. Evident, fiecare nivel are o cupă, identică cu adevărata Cup of Life, dar care nu-i este de nici un ajutor Cup of Leaves, Cup of Lies,  Cup of Rice și așa mai departe…

 

Gameplay

 

Dar să explic cum funcționează moartea în gameplay: niciodată nu vei trece un nivel fără a sacrifica un cavaler. De exemplu trebuie să sari în niște țepușe, ca următorul cavaler să sară peste cadavrul din țepușe pentru a ajunge pe partea cealaltă a platformei. Sau un buton trebuie ținut apăsat pentru a menține o ușă deschisă. Cum altfel decât cu propriul cadavru? Așa că fii brav și omorată-te pentru colegii tăi care se vor spawna și muri unul după altul până când unul din ei va ajunge în cele din urmă la obiectiv.

 

Să nu crezi că tot jocul va fi atât de simplu, însă, doar pentru că îți permite să mori de câte ori vrei. La un moment dat trebuie să plănuiești cu iscusință morțile curajoșilor tăi cavaleri, eventual într-o ordine corectă. Trebuie să apreciezi matematic și fizic plasarea fiecărui cadavru. Îmi dau seama că l-am făcut să sune dificil, dar nu este. Abia după primele 5 ore de joc am ajuns într-un punct în care să mă enervez cu adevărat. Și ți se poate întâmpla: să te prinzi de soluție dar să nu îți iasă partea de platforming, mai ales când nivelul este o îmbinare de magneți, gheață și butoane de toate felurile.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Design

 

Life Goes On îmbină umorul crud cu designul drăgălaș. De la grafică până la muzică, acest joculeț indie îți induce o stare de voioșie chiar și în zilele mai ploioase. Mai mult decât level design-ul inteligent, în Life Goes On mie mi-a atras atenția comedia. Update-ul Done to Death adaugă pălării și arme pentru minioni, pe care le deblochezi pe măsură ce progresezi cu colecția de cupe nefolositoare sau îl hrănești pe Jeff. Cine e Jeff? Te las să te omoare (la propriu) curiozitatea.

 

Pălăriile și armele adaugă și mai mult amuzament, ele sunt genul de accesorii cum numai pe Steam te aștepți să vezi. Căști de pompieri, berete franțuzești, coifuri de vikingi – tot ce îți poți imagina. Fiecare nou cavaler care se spawnează are un alt nume generat la întâplare și o pălărie și o armă random (de la clasica sabie până la un pește). Iar simplul amănunt că meniul principal îți arată progresul mă încântă. Cavalerii sunt îndemnați rege să sară în portal, aceștia purtând diferite pălării și arme pe care le-ai deblocat până acum, în timp ce pe fundal vezi grămada de trofee inutile pe care le-ai strâns până acum.

 

Done to Death putea foarte bine să fie un expansion sau DLC, cu îmbunătățirile și mecanicile noi pe care le aduce, însă cei de la Infinite Monkeys au decis să relanseze pur și simplu jocul, și să introducă noutățile gratuit. Un exemplu de urmat!

 

Pe de-o parte, o problemă pe care aș avea-o cu Life Goes On este aceea că, preveizibil, există situații în care unul din cadavre rămâne blocat pe undeva și trebuie să resetez nivelul cu totul (s-a întâmplat foarte rar, poate în 2 nivele din cele peste 65). Pe de altă parte, deși jocul este distractiv și provocator, nu mi-a venit să îl joc în doze mai mari de o oră – o oră și 1/2. Însă poate chiar acest amănunt îl face un puzzle platformer ideal pentru tine.

 

Tehnic vorbind Life Goes On se pliază pe numeroase configurații, chiar și pe laptop-uri vechi. Este relativ ieftin – 9.99$ – și beneficiază de o reducere de 25% pe Steam valabilă până pe 4 iulie. De asemenea găsești jocul și pe PS Store dacă preferi să te joci pe PS4.

 

Life Goes On în 2 cuvinte – Nostim și Ingenios.

Nota:  8.5 / 10

 

ss_497b53b2752196891b66e055cd00b94c3506fdfb