Video review-uri

bg66

Cel mai uşor mod de a te familiariza cu un joc de societate este să vezi un tutorial video despre el. Prezentările de jocuri în format video (video review-uri) ne sunt de folos atunci când vrem să aflăm mai multe informaţii despre un joc (componentele jocului, calitatea şi cantitatea lor, principalele mecanici de joc, scopul jocului). Totodată putem afla şi primele analize asupra jocului sau măcar primele impresii pe care le-a stârnit. Cele mai importante beneficii pe care ni le pot aduce video review-urile sunt că ne pot ajuta să luăm o decizie atunci când vrem să cumpărăm un joc nou, ne poate ajuta să învăţăm cum să-l jucăm sau pur şi simplu ne poate satisface curiozitatea de a afla amănunte despre jocuri noi.

Pe You Tube există numeroase canale care prezintă şi analizează jocuri în special în limba engleză. Dintre acestea, cel mai cunoscut loc pe internet unde te poţi documenta asupra unui joc este canalul You Tube The Dice Tower, creat de Tom Vasel (care reuneşte o mulţime de alţi colaboratori). Există unele canale de You Tube cu prezentări de jocuri în diferite formate, de la simple prezentări la analize mai complexe de joc şi chiar prezentări de fragmente sau sesiuni întregi de joc.

Ca recomandări generale, The Dice Tower este în opinia mea cea mai bună sursă de documentare video pentru toate tipurile de jocuri, pentru wargames/jocurile de război e bine să se folosească Marcowargammer (creat de Marco Arnaudo), iar pentru a învăţa un joc chiar în timp ce el este jucat, aş apela la Watch it Played (realizat de Rodney Smith). O formulă fericită de a vedea un joc ,,la treabă” a fost găsită şi de cei de la Table Top (Geek and Sundry). Toate canalele You Tube de review-uri au propriul mod de apropiere faţă de un joc, unele sunt mai analitice, altele se rezumă la a prezenta componentele jocului şi la a arăta primele impresii despre ele, în general toate cu părţi bune şi rele. Aşa cum ne plac unele tipuri de jocuri, aşa ne vor plăcea şi unele tipuri de review-uri. Apar din ce în ce mai multe jocuri de societate, atât de multe încât este foarte greu a ţine pasul fie doar şi cu numele lor, nu mai spunem de a le şi juca (sunt multe tipuri de jocuri, din ce în ce mai mulţi producători în diferite ţări, toate acestea fiind elemente ale unui fenomen board games în creştere la nivel internaţional, dar încă la o scară mult mai redusă decât în cazul jocurilor electronice).

În consecinţă este util să ştim care sunt cele mai importante surse de documentare asupra jocurilor boardgames şi, pentru imparţialitate, le prezentăm în cele ce urmează în ordinea lor alfabetică:

bg67

bg68

bg69

 bg70

bg71

bg72

bg73

bg74

bg75

bg76

bg77

bg78

bg79

  • Alin Răuțoiu

    Mie îmi place Shut up and Sit down destul de mult.

    • Vali Maier

      Am vazut pana acum cateva review-uri de la ei si-mi place ce vad, doar ca la un moment dat devin putin obositori (sunt centrati mai mult pe entertainment, de exemplu poti sa vezi 3-4 review-uri cu Dicetower, pe cand cu Shut Up and Sit Down e mai dificil). Cu siguranta mai sunt si alte video-review-uri de recomandat, dar le indexam treptat. Oricum Shut Up and Sit Down e un tip de video-review-experiment reusit, care-mi place si iti multumesc ca l-ai amintit!

      • Alin Răuțoiu

        Au început să aibă videouri mai scurte, spre deosebire de monstruozitățile alea de jumătate de oră de la început. Oricum, tocmai din cauză că-s axați puțin mai mult pe divertisment îmi plac, nefiind jucător de board-games, ci doar interesat de mediu și de problemele de design care apar.