Wolfram: Wolfenstein 3D Remake

În timpul călătoriilor mele prin coclaurile internetului mereu dau de câte vre-un remake, mod, nivel a unui joc pe care l-am jucat cu plăcere în tinerețe. Mă uit la câteva poze, urmăresc un clip, zic mereu că o să îl încerc cu siguranță fiindcă jocul de bază îmi place mult, așa că de ce nu aș vrea și mai mult din el. Și de fiecare dată uit cu totul de el.

Până astăzi. Astăzi am pus piciorul în prag și de cum am văzut primele scrinșoate din Wolfram l-am și descărcat, instalat și jucat. Joculețul ăsta e o portare fidelă a primelor 10 nivele din Wolfenstein 3D într-un engine nou nouț. Pe lângă asta mai sunt adăugate și o serie de elemente noi cum ar fi săritul, lăsatul pe vine, țintirea sau furișatul (!!!). Dacă ar fi să îi aduc vreun reproș ar fi acela că armele de foc sunt foarte prost echilibrate. Practic utilitatea lor e invers de cum ar trebui să fie, și asta datorită reculului care face mitraliera grea aproape inutilă.

Cu toate astea jocul merită încercat. Lincul din video aparent nu mai e valabil, acum fiind disponibil la http://www.indiedb.com/games/wolfram